< right hemisphere: something that twists in the air, and disappears>

Suprapuneri II

“Suprapuneri” rămâne în esență un proiect colaborativ între 19 artiști români, acesta pornește de la premisa unui experiment care are în centrul lui tehnica dublei expuneri între artiștii: Mircea Sorin Albuțiu, Olimpiu Bandalac, Ștefan Dinu, Irina Dumitrașcu Măgurean, Lucian Sandu Milea, Mircea Modreanu, Răzvan Neagoe, Claudia Retegan, Elena Andreea Teleagă, Mihai Zgondoiu & artiști invitați: Cătălin Burcea, Ioana Dumitrescu, Cristina Gărăbețeanu, Angela Fransisca(NED), Ferdows Faghir (NED), Mihai Răuță, Mick Santman (NED), Nicolae Romanițan, Andrei Sendrea.

“We will never know world peace, until three people can simultaneously look each other straight in the eye” (Puscifer, Simultaneous)

“Astăzi, ochiul nu mai este doar o simplă fereastră cu proprietățile transparenței și tranzitivității, ci îmbogățit de perspectiva multiplă, manifest sugerată ca la Dziga Vertov (1929), acesta migrează din POV în POV.

La începutul artei Moderne una dintre probleme central puse, ca efect tocmai al confruntării mediilor majore cu aparatul de fotografiat, a fost cea a dărâmării pereților scenei-dioramă. Cred, aceasta merge adânc în genomul evoluționist uman, spre ceea ce poate a fost primul gest artistic și implicit incipient cultural. Pentru René Girard, acest moment are legătură cu apariția primelor morminte, cu ideea acoperirii figurii umane în descompunere, internalizând că același proces se poate întâmpla și în cazul nostru și alungând astfel moartea prin narațiuni și gesturi care-i reneagă proprietățile constitutive. Acest gest însă, va fi detaliat în episodul II al cadrului expozițional propus. Orbiți de materialitate fizică a ocrului de pământ al picturii parietale rupestre, de reprezentarea ei observațională pe care unii antropologi o leagă chiar de proiecții involuntare ale imaginii exterioare în crevasele peșterii, am putea neglija un gest pe care alții îl susțin ca incipient al manifestăriilor primelor forme artistice: cu mult înainte de Cro-Magnon, în timpul migrației australopitecilor, un individ al unei cete de hominizi găsesește o piatră cu o reprezentare antropomorfă. Regăsindu-se, acesta decide să păstreze acest obiect fără uzanță, putând spune astfel, că ready-made-ul apare înainte de reprezentarea voită după natură.

Oglinda ca obiect, înaintea oglindirii ca act. Pe această genealogie a reprezentării se axează și metodologia prin care această a doua ediție a proiectului colaborativ Suprapuneri se desfășoară. Astfel, calupurile de imagini înregistrate au fost împărțite două tipologii: oglinda întunecată (de tip Claude), care distorsionează și interpretează, respectiv cea a „oglinzii cu memorie”, cum incipient a fost numită noua tehnologie de înregistrare obiectivă a realității.

Analog procesului fotografic al dublei expuneri, care este central demersului Suprapuneri, putem apropia o condiție evolutivă, care cred, s-a difuzat holistic în întregul nostru sistem epistemologic. Mă refer aici la opoziția binarelor care s-a subsumat tipologiei gândirii dialectice, structuralismului. Plecând chiar de la specificitatea genetică, trebuie spus că din punct de vedere taxonomic clasa noastră pare predispusă internalizării procesului dublului. Aparținem ca majoritatea ființelor multicelulare unei clase numite bilateria, definite de un plan corporal care este simetric între partea stângă și dreaptă, între cele două extreme ale tubului digestiv, ori între partea frontală și cea dorsală. Organele simțurilor noastre, dispuse și ele în perechi, amprentează la rândul lor, o pronunțată armonie duală în regiunile creierului.

În ceea ce privește fotografia, avem, de-asemenea întipărite două noțiuni contradictorii asupra tipologiei acesteia. Pe de-o parte ideea transparenței totale a fotografiei documentare în fața referentului ei din lumea obiectivă, a unui conținut în care cel care declanșează nu interferează, iar separat, ideea de stil ca înregistrare temperamentală. Și totuși, planul în care aceste două contradicţii sunt rezolvate, este tot unul al oglinzii. De această dată cel al camerei în sine, prin suprafața de sticlă pe care într-o cameră tip reflex, imaginea de pe obiectiv este oglindită pentru privirea fotografului; imaginea este previzualizată în acel spațiu, părăsind lumea reală din care este decapată, pentru a intra în cealaltă, a realității aplatizate și iluzorii a imaginii bidimensionale.

Într-o lume automatizată de omiprezența programelor computerizate și AI, unde sunt trasate boleean punți continuue și atomizate de 1 și 0, prin simple valori dialectice ca adevărat-fals, dar care formează totuși o infinită varietate de noi elemente formale lumii exterioare, de mini multiversuri simulacre, formatul expozițional propune o căutare similar imaginativă, prin binare la fel de simple, ca: imagini reproduse instinctual vs. cele care nu lasă figurativul să dispară din memoria colectivă - ca ceva care se răsucește o dată în aer, iar apoi dispare, ca teama de radiații pe care egiptologii o târăsc cu ei, în fiecare mormânt nou descoperit.”

<Horațiu Lipot> curator

Vernisaj:
joi 9/11/2023 // 18h
2/3galeria

Directed by: Răzvan Neagoe
Curator: Horațiu Lipot

Parteneri:
Etaj-artist run space, Carol53, Propagarta, Grupaj

EN

Overlays II: right hemisphere: something that twists in the air, and disappears.

We are celebrating the second edition of the project "OVERLAYS II - the right hemisphere: something that twists once in the air, and then disappears" opening on Thursday, November 9’th, starting at 6:00 p.m. in Str. French 4. Bucharest.

"Overlays" remains to its core a collaborative project between 19 Romanian artists, it starts from the premise of an experiment that centers around double exposure between these artists: Mircea Sorin Albutiu, Olimpiu Bandalac, Cătălin Burcea, Ștefan Dinu, Ioana Dumitrescu, Irina Dumitrașcu Măgurean, Cristina Gărăbețeanu, Lucian Sandu Milea, Mircea Modreanu, Răzvan Neagoe, Mihai Răută, Claudia Retegan, Nicolae Romanițan, Andrei Sendrea, Elena Andreea Teleagă, Mihai Zgondoiu.

"We will never know world peace, until three people can simultaneously look at each other straight”

Today, the eye is no longer just a simple window with the properties of transparency and transitivity, but enriched by the multiple perspective, manifestly suggested as in Dziga Vertov (1929), it migrates from POV to POV.

At the beginning of Modern Art, one of the central problems posed, precisely as a result of the confrontation of the major mediums with the camera, was that of tearing down the walls of the diorama stage. I think this goes deep into the human evolutionary genome, towards what may have been the first artistic gesture, and implicitly the incipient culture. For René Girard, this moment is related to the appearance of the first graves, with the idea of covering the decaying human figure, internalizing that the same process can happen in our case and thus banishing death through narratives and gestures that deny its constitutive properties. This gesture, however, will be detailed in episode II of the proposed exhibition framework. Blinded by the physical materiality of the earthy ocher of the parietal cave painting, by its observational representation that some anthropologists even link to the involuntary projections of the external image in the crevices of the cave, we could neglect a gesture that others support as the beginning of the manifestations of the first artistic forms: long before the Cro-Magnon, during the migration of the Australopithecines, an individual of a band of hominids finds a stone with an anthropomorphic representation. Finding himself, he decides to keep this object without use, thus being able to say that the ready-made appears before the representation intended by nature.

The mirror as an object, before mirroring as an act. This genealogy of representation is also the focus of the methodology by which this second edition of the collaborative project Overlays is carried out. Thus, the recorded image templates were divided into two typologies: the dark mirror (Claude type), which distorts and interprets, respectively that of the "mirror with
memory", as the new technology of objective recording of reality was initially called.

Analogous to the photographic process of double exposure, which is central to the Overlay approach, we can approach an evolutionary condition that, I believe, has diffused holistically throughout our entire epistemological system. I'm referring here to the binary opposition that subsumed the typology of dialectical thinking, structuralism. Starting from the genetic specificity itself, it must be said that from a taxonomic point of view our class seems predisposed to the internalization of the double process. We belong, like most multicellular beings, to a class called bilateria, defined by a body plan that is symmetrical between the left and right sides, between the two extremes of the digestive tube, or between the frontal and dorsal sides. Our sense organs, also arranged in pairs, in turn imprint a pronounced dual harmony in the regions of the brain.

Regarding photography, we also have two contradictory notions about its typology. On the one hand the idea of the total transparency of the documentary photograph in front of its referent in the objective world, of a content in which the trigger does not interfere, and separately, the idea of style as a temperamental record. And yet, the plane in which these two contradictions are resolved is also one of the mirror. This time that of the camera itself, through the glass surface on which in a reflex camera, the image on the lens is mirrored for the photographer's view; the image is previewed in that space, leaving the real world from which it is stripped, to enter the other, of the flattened and illusory reality of the two-dimensional image.

In a world automated by the omnipresence of computer programs and AI, where continuous and atomized Boolean bridges of 1's and 0's are drawn through simple dialectical values as true-false, but which nevertheless form an infinite variety of new formal elements to the external world, of mini simulacrum multiverses, the exhibition format proposes a similarly imaginative search, through binaries as simple as: instinctually reproduced images vs. the ones that don't let the figuration disappear from the collective memory - like something that twists once in the air and then disappears, like the fear of radiation that Egyptologists drag with them into every newly discovered tomb."

<Horațiu Lipot> curator

Opening:
Thursday 9/11/2023 // 6 p.m
2/3 gallery

Directed by: Răzvan Neagoe
Curator: Horațiu Lipot

Partners:
ETAJ-artist run space, Carol53, Propagarta, Grupaj

+CURRENTLY ON+SUPRAPUNERI II

CHAIRS_CHAIRS_(CLAUDIA RETEGAN) CHAIRS_CHAIRS_ (RAZVAN NEAGOE)

-HOLDING PATTERN-MIHAI SOVAILA

-THE WOMAN WHO CLICKS-PIXY LIAO

METATORNIX 3000 ◁ BARABANCEA◁

STR FRANCEZA NR 4 BUCURESTI ROMANIA