Spațialități Extinse

05.09.2024-06.10.2024

ARTISTI:

Bogdan Bordeianu

David Barreiro

John Divola

Vladimir Florentin

Ion Grigorescu

Lina Ivanova

Anton Roland Laub
 
Ioana Marinescu

Andrei Mateescu  

Alexander Rosenkranz

Emily Ryalls  

Nadina Stoica

Anca Țintea

in imagine:Vladimir Florentin

Foto-Obiect

Imaginea fotografică a orașului este explorată din multiple perspective pentru a reconfigura mediul urban dintr-un ansamblu de forme într-o experiență a spațialității trăite. Orașul este mai mult decât străzi, blocuri și centre comerciale; este un spațiu practicat, pe care atât rezidenții, cât și vizitatorii îl ocupă, îl străbat, îl construiesc, îl demolează și reconstruiesc, dar îl și rememorează și îl transmit generațiilor viitoare. Natura documentară a fotografiei nu este doar examinată critic, ci și pusă sub semnul întrebării prin alăturarea cu imagini înscenate, performative, dar și cu video, colaj  și instalație, revelând suprapunerea dintre ficțiune și realitate ca o experiență mai autentică a orașului decât reprezentarea sa directă.

Pe lângă fotografierea diverselor medii urbane din întreaga lume, artiștii expozanți folosesc istoria locurilor cu care interacționează, propriile corpuri, obiecte găsite și amintirile rezidenților ca materiale modelabile ce extind volumele solide ale orașului. Un antidot la imaginea orașului globalizat și omogen al secolului XXI, aceste practici artistice provoacă percepția privitorului, atât din perspective optice, cât și sociale, și afirmă corpul uman, dincolo de simplu locuitor, ca un creator imaginativ al spațiului.

Interesul artiștilor români pentru oraș rămâne constant de la o generație la alta, acesta materializându-se în numeroasele lucrări care au ca subiect Bucureștiul. Perioada pre-Revoluție apare succint în fotografia Ioanei Marinescu sub forma unei imagini de arhivă din martie 1985 care este instalată pe segmente pe un panou publicitar în centrul capitalei. Artista face această intervenție în spațiul public în martie 2017, realizând o suprapunere spațio-temporală care aduce la lumină demolarea cartierului Uranus și construcția imediată a Casei Poporului. De asemenea, artista lucrează cu foștii rezidenți la vizualizarea și conservarea memoriei cartierului - aceștia desenează casele pierdute sub regimul dictatorial, în timp ce Marinescu asamblează textual planurile proprietăților din amintirile lor.

În alte lucrări, perioada comunistă are o prezență fantomatică. Filmul lui Ion Grigorescu surprinde șantierul rămas moștenire la est de Casa Poporului, unde la patru ani de la căderea regimului, construcțiile au fost abandonate iar localnicii, prin tranzitul zilnic, reconfigurează axa orașului dintr-o formă planificată politic la una care reflectă practica socială. Documentarea traseului artistului reprezintă așadar nu numai o traversare a centrului capitalei, ci și o traversare a regimurilor politice și a adaptării României la capitalism în perioada de tranziție.

Regăsim această memorie a Bucureștiului desfigurat și în fotomontajul lui Anton Roland Laub, care aduce într-o singură imagine una din bisericile mutate pe șine pentru a face loc noilor bulevarde și blocurilor socialiste împreună cu o vedere a Bulevardului Karl Marx din Berlin, care, în urma mutării artistului în vestul Europei, îi aduce aminte de Bulevardul Unirii. Experiența urbană devine stratificată în spațiu și timp, un conglomerat de coordonate geografice modelat de migrație și rememorare.

Efectele tranziției asupra orașului sunt surprinse și de către Bogdan Bordeianu și Andrei Mateescu. În urma dezvoltării urbane reglementate cu indulgență și a apariției capitalului global, Bucureștiul devine suprapopulat și sufocant. Pe de o parte, Bordeianu alege să fotografieze periferia orașului, unde are loc o expansiune imobiliară rapidă, necontrolată, simbol al creșterii cererii de case, spațiu deschis și aer liber în defavoarea blocurilor. Pe de altă parte, Mateescu pornește de la noile forme arhitecturale ale hypermarketurilor și reimaginează volumetric spațiul pe care acestea îl ocupă în oraș și relațiile care se deschid cu peisajul deja existent.

Dipticul Ancăi Țintea, de asemenea, se concentrează pe felul în care economia de piață tratează construcțiile industriale moștenite din comunism. Fabricile de pâine, odată simbol al bunăstării și progresului, sunt acum abandonate în vederea vânzării terenurilor pe care se află. Construcțiile, privite ca lipsite de valoare, sunt fotografiate pe hârtie de bon fiscal pentru a evidenția caracterul tranzacțional al spațiului. Aspectele economice ale orașului continuă în colajul Nadinei Stoica, care aduce laolaltă o varietate de anunțuri imobiliare pentru apartamente de închiriat. Lucrarea evidențiază o fragilitate a locuirii în contextul neo-nomadismului și dificultatea artistei de a găsi un spațiu care să devină acasă, un loc sigur, confortabil, care poate susține procesele creative.

Foto-obiectele lui Vladimir Florentin creează o legătură între mediul urban local și cel de peste hotare, aducând împreună periferia orașului Arles, Franța sau aspecte ale zonei Hackney Wick din Londra, Marea Britanie cu fragmente ale fabricii Mefin din Sinaia. Imagini ale peisajului urban sunt contorsionate și amalgamate în colaje tri-dimensionale pentru a reda atmosfera haotică a orașului prin texturi și materiale ce amintesc de zonele industriale, periferii și clădiri aflate în construcție sau zone în curs de gentrificare, toate fiind spații care prioritizează relațiile economice în defavoarea esteticului sau a confortului uman.

În fotografiile lui Emily Ryalls luăm contact cu conceptul de arhitectură ostilă, o strategie de design urban care modelează comportamentul urban al anumitor categorii sociale, precum tinerii sau persoanele fără adăpost. Corpurile din imagini se împotrivesc mobilierului urban prin gesturi performative, chestionând regulile după care ne ghidăm în spațiul public. În același timp, David Barreiro pune în lumină stereotipurile legate de șantier și munca în domeniul construcțiilor, precum genul sau etnia muncitorilor. El colaborează cu aceștia pentru a înscena fotografii performative care, prin umor și joc, provoacă privitorul să reflecteze asupra elementului artificial, imaginile căpătând astfel o calitate subversivă.

În fotografia lui John Divola este cu atât mai dificil de identificat gestul performativ cu cât artistul lucrează în baza militară aeriană George din California de peste 15 ani, propriile sale intervenții devenind de-a lungul timpului parte din istoria clădirilor abandonate. Această bază, o rămășiță a Războiului Rece, devine un locus pentru diverse activități, de la exercițiile militare, la fotografiat sau la furatul firelor de cupru din perete, aceasta reprezentând așadar un punct de convergență între multiple istorii personale și culturale.

Aspectul personal al vieții creatorului se întâlnește cu o temporalitate colectivă, istorică și în lucrarea Linei Ivanova, care în timpul pandemiei folosește două ferestre găsite pe străzile Londrei pentru a activa o amintire din copilărie, aceea de a-și ajuta bunica să spele geamurile. Izolată de familie, dar aflată și la distanță de bunica sa din Bulgaria, artista alege ca obiect suport pentru cianotipie un cearșaf care, repoziționat pe perete, devine o fereastră către lume care invită la contemplarea ideilor de interior și exterior, de libertate și restricție.

Orașele sunt spații care concentrează oameni, locuințe, locuri de muncă și zone de recreere și divertisment, însă adesea viața de zi cu zi ne limitează în a privi orașul prin prisma activităților personale, neglijând observarea mediului urban în ansamblu. Imaginile lui Alexander Rosenkranzrecalibrează această percepție prin fotografierea unor vederi din diverse orașe de la înălțime, de pe o scară - o tehnică subtilă, dar cu efect imersiv. Artistul apoi taie imaginile la mijloc, recombinând jumătățile pentru a crea o perspectivă nouă, meditativă, care chestionează aspectul contemporan al orașelor de pe întreg globul.